Computer tomograf - CT

O tomografie computerizata ( CT ) reprezinta o metoda de diagnostic imagistic ce foloseste razele X pentru a realiza imagini detaliate ale structurilor corpului.

In timpul unei investigatii prin tomografie computerizata (CT), pacientul este pozitionat pe o masa glisanta, atasata la scanner-ul CT, care este un dispozitiv de forma circulara. Scanner-ul CT trimite raze X prin zona corpului care urmeaza a fi studiata. Fiecare rotatie a scanner-ului dureaza mai putin de o secunda si ofera o imagine in sectiune transversala a regiunii de examinat.

scan expert brasov - computer tomograf brasov (10)Toate imaginile sunt salvate ca un grup pe un computer si pot fi supuse postprocesarii in vederea obtinerii de reconstructii in orice plan, utile pentru medic in vederea stabilirii diagnosticului. De asemenea, ele pot fi imprimate pe film si scrise pe un CD.

In vederea obtinerii unor examinari de foarte buna calitate, veti fi sfatuit sa nu consumati alimente cu aproximativ 4 ore inainte de examinare, sa nu consumati bauturi alcoolice, carbogazoase sau cafea.

Este indicat si de foarte mare ajutor, ca in vederea stabilirii evolutiei unei afectiuni, sa va prezentati la examinare cu toate documentele medicale pe care le aveti (investigatii computer tomografice vechi, analize de laborator, filme radiografice, bilete de externare, scrisori medicale din care sa reiasa afectiunile din antecedente). De asemenea este obligatorie precizarea existentei sarcinii, a reactiilor alergice, a existentei afectiunilor hepatice (hepatite cronice cu VHB,VHC, a cirozei hepatice si etiologiei acesteia), renale, tiroidiene.

Deseori este necesara administrarea unei substante de contrast pe baza de iod pentru a face structurile, organele mai usor de vizualizat pe imaginile CT. Substanta de contrast poate fi utilizata pentru a pune in evidenta sistemul vascular principal si pentru a depista tumorile sau alte entitati patologice. Exista mai multe tipuri de substanta de contrast, cu utilizare in moduri diferite. Aceasta poate fi introdusa intr-o vena (IV) in brat sau poate fi introdusa in alte parti ale corpului (cum ar fi intrarectal sau intraarticular) pentru a vedea aceste zone mai bine. Pentru examinarea abdomenului si pelvisului este necesar sa beti o substanta de contrast dizolvata in apa (pusa la dispozitie de personalul clinicii), inaintea inceperii investigatiei propriu-zise.

Imaginile CT pot fi achizitionate inainte si dupa administrarea substantei de contrast

Trebuie sa colaborati indeaproape cu personalul clinicii, mai ales in cazul in care este necesara examinarea prin tomografie computerizata, in inspir sau expir blocat, sa nu va modificati pozitia pe masa de examinare in timpul scanarii si sa anuntati orice reactii in eventualitatea in care acestea apar, in urma administrarii substantei de contrast.scan expert brasov - computer tomograf brasov (9)

Pentru administrarea substantei de contrast intravenos este necesara efectuarea unei punctii venoase si inserarea in lumenul venos a unei branule de calibru diferit, in functie de tipul de investigatie. In timpul investigatiei vi se administreaza substanta de contrast cu ajutorul seringii automate, un anumit volum cu un anumit flux. Din cauza injectarii de volume mari si cu viteza de injectare mare pot aparea senzatii de caldura, gust metalic in gura, usoara senzatie de greata. Despre toate aceste efecte minore secundare veti fi instiintat la inceputul investigatiei. Orice alte efecte percepute trebuie aduse imediat la cunostinta personalului, lucru posibil prin statia de comunicare pacient-personal cu care este dotat aparatul.

In timpul injectarii este normal sa simtiti o senzatie de caldura in tot corpul. Aceasta senzatie de caldura este normala si ea dispare in cateva minute. Uneori este necesara reinjectarea substantei de contrast in timpul examinarii prin computer tomografie sau repetarea scanarii pentru prinderea unor timpi tardivi.

Cand pacientul este programat pentru o tomografie computerizata (CT) se efectueaza un interviu de catre personalul medical. Unele dintre intrebarile pot fi :

  • Sunteti sau ati putea fi gravida ?
  • Alaptati ? Daca vi se va administra substanta de contrast va fi nevoie sa folositi alt tip de hranire a sugarului timp de 1 – 2 zile pentru a evita transferul acestei substante bebelusului prin alaptare. Trebuie sa aruncati laptele matern colectat in acest timp.
  • Sunteti alergic(a) la orice medicamente, inclusiv substanta de contrast pe baza de iod ?
  • Aveti o boala de inima, cum ar fi insuficienta cardiaca ?
  • Aveti diabet zaharat sau folositi metformina (Glucophage) pentru diabetul zaharat ?
  • Ati avut probleme renale ?
  • Aveti astm ?
  • Aveti / ati avut probleme tiroidiene ?
  • Aveti / ati avut, mielom multiplu ?
  • Ati avut un test cu raze X, folosind materiale de contrast pe baza de bariu in ultimele 48 de ore ?
  • Deveniti foarte nervos in spatii mici (claustrofobie) ?

CLINICI

  • scanexpert BRAȘOV

    computer tomograf brasov
    rmn brasov
  • scanexpert IAȘI

    rmn iasi
  • scanexpert PAȘCANI

    computer tomograf pascani
  • scanexpert ROMAN

    tomograf roman
  • OPTIM Diagnostic BOTOȘANI

    rmn botosani