RMN IAȘI 2
Siemens Magnetom Avanto 1,5T TIM + DOT
Echipamentul se remarcă prin scurtarea timpilor de scanare, creşterea calităţii imaginilor şi personalizarea protocoalelor, cu ajutorul antenelor dedicate, pentru toate tipurile de investigaţii. Prin configuraţiile hardware şi software implementate se pot efectua investigaţii speciale avansate, cum ar fi RMN cardiac, ce realizează evaluarea inimii pentru alte patologii medicale faţă de cele cu indicaţie de tomografie computerizată, spectroscopia, difuzia şi perfuzia, ce permit evaluarea din punct de vedere funcţional a formaţiunilor tumorale, putand diferenţia tumorile cerebrale între ele dar si tumorile cerebrale de leziunile infecţioase, ischemice sau demielinizante, completând informaţiile furnizate de IRM-ul convenţional, care evaluează tumorile doar din punct de vedere morfologic, precum şi tractografia, care va duce la o nouă viziune asupra abordului neurochirurgical, informaţiile furnizate de aceste metode ajutând la prezervarea ţesuturilor peritumorale sănătoase, reducând astfel incidenţa leziunilor sechelare post- operatorii.
Listă de examinări și prețuri
Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) reprezintă o metodă de investigație de finețe, care aduce un plus decisiv pentru clarificarea unor diagnostice, pentru orientarea abordării chirurgicale, pentru monitorizarea unor tratamente sau post-tratament în diverse patologii.
Oferim servicii de imagistică medicală pentru fiecare zonă a corpului.
Cap
Gât
Plămân/torace
Inimă
Sâni
Coloană
Abdomen
Pelvis
Articulații
Vase de sânge
Programare
PROGRAM
CONTACT
0745 200 665
iasi@scanexpert.ro
ADRESĂ