- „Este mult mai mult decât ne-am temut”, afirmă Eike Nagel, directorul Institutului de Imagistică Cardiovasculară Experimentală de la Spitalul Universitar din Frankfurt
Un studiu realizat pe 100 de pacienți vindecați de coronavirus, de către Oamenii de știință de la Clinica Universitară din Frankfurt, a relevat sechelele pe care virusul le lasă asupra inimii.
Cardiologii Eike Nagel și Valentina Puntmann s-au bazat pe detectarea precoce.
Potrivit ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, în timpul cercetării, au fost stocate imagini RMN pe cordul pacienţiilor.
Din cei 100 de subiecţi, 78 au prezentat modificări inflamatorii ale inimii; aproape 60 de pacienți au fost diagnosticaţi cu o inflamație activă a mușchiului cardiac.
„Este mult mai mult decât ne-am temut”, spune Eike Nagel, directorul Institutului de Imagistică Cardiovasculară Experimentală de la Spitalul Universitar din Frankfurt, care precizezază însă că aceste concluzii sunt doar la nivel de observaţii, însă „observaţii terifiante”. Cardiologul mai spune despre starea unui tânăr care a învins boala şi care acum obosește foarte tare când urcă scările pe care obișnuia să le sară, precizează sursa citată.
„Am vrut să împărtășim cât mai repede descoperirile”, spune Valentina Puntmann.
Potrivit cercetătorilor, descoperirea principală a studiului rămâne aceeași: boala provocată de coronavirus, chiar într-o formă ușoară și fără simptome, poate dăuna inimii. Există opinia că noul coronavirus declanșează un proces autoimun dăunător, care provoacă probleme cardiace.
În studiul publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, majoritatea pacienţilor care au luat parte la studiu au avut simptome ușoare.
În studiu au participat 47 de femei și 53 de bărbați la clinica universitară, cei mai mulți dintre subiecți având între 30 și 50 de ani.
Doar doi dintre ei au primit ventilare artificială, 67 au declarat că s-au vindecat acasă şi 33 dintre cei infectați au avut nevoie de spitalizare.
Deşi sunt sub monitorizare la clinica universitară, pacienților nu li se poate oferi încă un tratament standardizat, spune Eike Nagel, deoarece inflamația mușchilor cardiaci a fost diagnosticată prin RMN într-un stadiu foarte timpuriu. În principiu, acest lucru este bun, dar și destul de atipic pentru tabloul clinic. De obicei, pacienților li se punea un astfel de diagnostic numai după ce dezvoltau simptome exacte, când inflamația se afla într-un stadiu foarte avansat, pentru care sunt utilizate medicamente puternice, posibil prea puternice pentru inflamația ușoară identificată în urma studiului.
„În medicină, de multe ori așteptăm până când oamenii vin cu simptome care se încadrează într-un tablou clinic tipic. Rareori reparăm sau prevenim”,spune Eike Nagel.
Echipa de cercetare caută tratamente care să funcționeze asupra inflamației mușchilor cardiaci cu diagnositc precoce, dar şi care pot fi administrate profilactic, altfel, dacă este netratată, o astfel de inflamație poate duce la insuficiență cardiacă.
Chiar dacă rezultatele obţinute sunt „observaţii terifiante” după cum preciza Eike Nagel, partea pozitivă a cercetării este descoperirea cauzelor pentru care cei vindecaţi de noul coronavirus mai au încă simptome neplăcute „Avem grijă de ei, învățăm împreună”, pecizezaă Valentina Puntmann.
„Nu va ajuta să considerăm bolnav de inimă pe oricine nu se simte complet vindecat după coronavirus(…) Uneori este nevoie doar de timp pentru o recuperare completă și asta poate dura foarte mult” spune cardiologul Eike Nagel, care speră în continuarea cercetării şi de către alte echipe, astfel încât rezultatele să fie cât mai concludente.